Jurnalul unor zile de neuitat (1)

Durere, ce cuvant e asta,

Suferinta ce este, un stil de viata

Dragostea este modul in care traiesti

Sau poate dorinta le uneste pe toate?

Ceasul vechi din perete s-a oprit, cu o liniste deplina urechile mele duc lipsa ticaitului din perete. Pendulul s-a oprit, rasuflara s-a taiat. Incep sa numar secundele, ajung la minute, insa nimic nu se mai misca sau aude. “Ce lucru ciudat ,imi spun, parca lumea intreaga s-a oprit odata cu ceasul batran si pendulul sau.

Curioasa din fire, ma ridic si incep sa cercetez ceasul, observ ca nu ii pot face nimic, atunci iau o tigara si ies pe balcon.

“Nu, lumea nu s-a oprit”, imi spun in timp ce imi aprind tigara, trag un fum pe care il simt in toate incheieturile si colturile mintii. “Ciudat dorg, atat de slab , dar totusi atat de dominant”.

Aerul proastpat al dupa-amiezii ma face sa visez la vremurile de mult apuse ale adolescentei mele, la plimbarile lungi prin padurea racoroasa si serile petrecute in compania prietenilor.

Ma uit la tigara, mai trag un fum si o strivesc in scrumiera, apoi intorcandu-ma la camera mea ,prietenoasa si calduta, unde voi continua lucrul de unde l-am lasat inainte sa fiu intrerupta de ceasul din perete. Nici macar nu mi-am dat seama cand a trecut timpul, iar acum ma uit la el si s-a oprit pe la 16:28. Incerc sa nu ma mai preocupe idea acestui vechi prieten(ceasul) si prefer sa imi continui lucrul. Ma uit la ce am scris pana acum, sorb o gura de cafea rece(ce ma enerveaza acest gust rece al cafelei), trec peste sentimentul de enervare si incep sa scriu.

 La un moment dat ma opresc, ma uit la ceas dar imi arata aceiasi ora ca acum…acum cat timp? Imi caut telefonul, era prea tarziu si ahh am uitat de intalnirea cu poetul, of ce nesabuita sunt…lasa ca o sa gasesc o scuza buna si nu se va supara.

“Trebuie sa ies din casa” of ce locas atat de idilic, dar pana si el se poate transforma intr-un barloc al uitarii. Pana la urma imi fac curaj, ma schimb in ceva dragut, ma incalt si cobor sa imi cumpar tigari si bateri pentru ceas. Ce placut e afara, am ratat o zi asa de frumoasa, ei nu-i nimic, macar am muncit, mi-am facut hatarul. Totusi ma simt implinita, nu simt ca a trecut ziua degeaba pe langa mine. Tigari de care vroiam eu nu aveau la magazine, si nu mi-am mai luat,(nu fumez decat Marlboro rosu)stiind ca mai am vre-o doua in pachet si imi ajung, dar am gasit bateri.

Nerabdatoare sa imi pornesc din nou viata, schimb bateriile si pendulul se misca, limbile sunt din nou functionale, am creat un monstru atat de frumos, dar care te ucide secunda cu secunda. “ei asta e!” Dupa trezirea la viata a vechiului meu prieten imi aprind o tigara pe care o fumez cu pofta, dupa care ma bag la culcare. Am adormit repede si am visat ceva ciudat, nu imi mai amintesc, oricum nu conteaza caci in linistea noptii ceasul imi canta ceea ce nu poate spune, iar eu il acompaniam cu mici fosnete ale plapumei; nu il deranzeaza stiind ca la final tot el castiga indiferent daca se opreste sau merge.